Federația Națională a Sindicatelor Portuare se va întări sub efectul re-organizării sectoarelor din economia națională. Un număr de patru sindicate de la Dunăre, cu circa 2.000 de membri, intenționează să adere la ea, pentru a bene-ficia de reprezentativitatea la nivel de sector, prevăzută de Legea Dialogului Social. "Discuțiile de principiu au avut loc. Vom analiza detaliile în următoarele săptămâni. Adunarea generală care va aproba afilierea sindicatelor de la Dunăre va avea loc la sfârșitul lunii ianuarie 2012 sau începutul lui februarie. Efectivele federației noastre vor crește de la 4.500 la 6.500 de membri" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Petre Costel, președintele FNSP. Tot în această lună, federația va demara procedurile pentru obținerea reprezenta-tivității, întrucât, chiar și fără noile afilieri, îndeplinește norma cerută de lege, numărul membrilor săi reprezentând peste 7% din totalul salariaților din sectorul transporturilor aeronavale, a afirmat liderul federației.
- Publicitate -