Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Finalizarea șoselei de centură a Constanței se amână cu un an

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 02 Aprilie 2013 1198 1 min citire
Finalizarea șoselei de centură a Constanței se amână cu un an
Construcția celor 21,80 de kilometri ai variantei de ocolire a municipiului Constanța a început pe data de 21 noiembrie 2008. Lucrările fuseseră programate să dureze 4 ani, 9 luni și 10 de zile, astfel că ultimul tronson urma să fie predat beneficiarului în acest an, pe 31 iulie.
Cu un ritm de 4,6 kilometri pe an, lucrarea trebuia să fie floare la ureche, cel puțin teoretic, pentru constructorul SCC Construccion SA - Astaldi SpA JV, un joint-venture de firme specializate, cu mare experiență în domeniu. În practică, lucrurile n-au stat așa.
Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern postat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, stadiul lucrărilor, la sfârșitul lunii ianuarie, era de numai 68%. Din acest motiv, durata contractului de execuție a investiției va fi extinsă cu 12 luni.
Drept cauză a întârzierii este invocată "slaba mobilizare a constructorului". Ce se înțelege prin această expresie? De-a lungul anilor, Inspectoratul Teritorial în Construcții Constanța, a găsit mai multe abateri de la proiect, pe care constructorul a fost obligat să le remedieze. Operațiunile în plus au dus la sistarea și întârzierea lucrărilor.
Pe de altă parte, constructorul a executat lucrări de relocare a utilităților, care necesitau terenuri suplimentare, drept pentru care, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) l-a notificat să plătească 12,38 milioane euro.
Investiția este realizată în baza unui acord de împrumut semnat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 88,79 milioane euro și respectiv 204.047.921 lei. Pro-iectul mai cuprinde reabilitarea a 10 poduri importante, strategice și 120 de subproiecte de reconstrucție a anumitor sectoare de drum și poduri de pe rețeaua rutieră națională, afectate de inundațiile din 2005. Guvernul va solicita BERD prelungirea cu 12 luni a perioadei de tragere a drepturilor de împrumut. 
Taguri
Articolul anterior WikiLeaks ar putea publica o nouă serie de documente clasificate
Articolul următor Europa va finanța șantierele de reciclare a navelor

Comentează știrea

io dixit
2 aprilie 2013
suferinta

ei, acu sa nu-mi ziceti ca cei care au construit drumul au ramas datori la stat si o sa-i executati silit, ca chiar ca-mi dau lacrimile!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei