Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Dacă nu va fi oprit la timp Fiscul va irosi milioane de lei cu o corespondență inutilă

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 24 Februarie 2014 241 1 min citire
Fiscul va irosi milioane de lei cu  o corespondență inutilă
Ministerul Finanțelor Publice aduce câteva clarificări în chestiunea certificării declarațiilor fiscale ale persoanelor juridice de către consultanții fiscali. Printr-un comunicat de presă, informează contri-buabilii că măsura prevăzută în alin. (5) al art. 83 din Codul de procedură fiscală se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2014. 
Pe de altă parte, ministerul precizează că respectivul Cod "nu prevede posibilitatea respingerii declarației fiscale anuale în situația în care aceasta nu a fost certificată de către un consultant fiscal și, de asemenea, nu prevede nici sancțiuni contravenționale în caz de nerespectare a acestei obligații. Declarațiile fiscale depuse de contribuabili, chiar necertificate, se înregistrează la registratura organului fiscal, se procesează și se utilizează pentru toate scopurile fiscale prevăzute de lege."
Ministerul atenționează că Fiscul "poate totuși informa contribuabilii asupra neîndeplinirii obligației de certificare a declarației fiscale în vederea aplicării corecte a prevederilor legislației fiscale."  Altfel spus, organele fiscale vor cheltui timp și bani publici cu o corespondență inutilă. 
Dacă ținem cont de faptul că la data de 30.11.2013, erau activi 1.066.506 de agenți economici, din care 718.519 persoane juridice și 347.987 persoane fizice autorizate, ne putem aștepta la pierderi de milioane de lei din bugetul statului, cu această corespondență. Rațional ar fi ca Ministerul Finanțelor Publice să o interzică, întrucât nu este doar o dovadă de crasă birocrație, ci și deosebit de păguboasă: în loc să aducă venituri la visteria statului, le irosește.  
Trebuie spus că Ministerul Finanțelor Publice intenționează să elimine caracterul obligatoriu al certificării declarațiilor fiscale de către consultanții fiscali. Printr-un proiect de OUG publicat pe site-ul său, se propune ca ea să fie opțională. 
Taguri
Articolul anterior Codul fiscal "minune", în labirintul avizărilor
Articolul următor "Cântecul de lebădă" al lui Chițoiu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei