Happy-end în negocierile Guvernului României cu FMI. Discuțiile au fost dure, experții instituției financiare ne-au frecat ridichea, dar până la urmă au fost nevoiți să bată palma. Ar fi fost o tragedie să ne dea cu tifla. Românii au strâns cureaua de le-au ieșit ochii din cap, pentru a atinge ținta de deficit bugetar. Un eșec al negocierilor ar fi însemnat că tot efortul, toată suferința, toate chinurile îndurate au fost zadarnice.
- Publicitate -
Concluziile reprezentanților FMI și ai Băncii Mondiale sună ca o recompensă pentru guvern, pentru România. Tonny Lybek (FMI) a afirmat că "rezultatele au fost bune" și pe această bază se va solicita aprobarea bordului FMI la jumătatea lunii ianuarie, pentru următoarea tranșă a împrumutului. Mai mult, Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI, a afirmat că: "În trimestrul IV am putea vedea o creștere timidă".
La conferința de presă susținută ieri, delegația FMI a punctat următoarele idei:
// ca urmare a impactului puternic al crizei mondiale, creșterea economică se va întoarce în România în 2011 și va fi de 1,5%;
// măsurile care urmează să fie aplicate de România includ adoptarea bugetului pe 2011, promulgarea legii salarizării unice și legii pensiilor, așa cum au fost ele agreate;
// o execuție hotărâtă a bugetului în perioada următoare va fi decisiva pentru atingerea țintelor;
// spre sfârșitul acestui an PIB-ul nu va cobori sub 2%, în schimb inflația ar putea depăși nivelul anticipat;
// "Am fost impresionați de determinarea autorităților de a ajusta economia. Ajustarea nu a fost impusă de FMI, ci de provocările aduse de criză";
// "Pentru a stimula creșterea economică, am decis să sprijinim absorbția de fonduri europene. Dacă gradul va crește, vom mări fondurile destinate investițiilor";
// există presiuni privind creșterea arieratelor în Sănătate și s-au convenit căile prin care creșterea lor să fie stopată;
// "Schimbările constante în structura fiscală din România nu sunt productive. Încurajăm o atmosferă de stabilitate. Sfatul nostru este să se mențină actualele schimbări pentru un an sau doi, pentru menținerea predictibilității fiscale."
// "Nu e sustenabil să ai an de an companii de stat care să înregistreze pierderi și care să nu își achite facturile."
// "Ținta de arierate la bugetul de stat consolidat trebuie adusă aproape de zero. Neplata facturilor dăunează major. La începutul programului nostru nici nu aveam date privind arieratele. Acum avem pus la punct un asemenea program împreuna cu Ministerul Finanțelor. Arieratele în cele mai mari 10 întreprinderi monitorizate sunt de 7 miliarde de lei."
// "Autoritățile române au convenit să lucreze împreună cu parlamentul pentru a garanta că OUG 50/2010 ameliorează transparența și protejează drepturile consumatorilor, dar în același timp protejează stabilitatea sistemului financiar."