În perioada 3 noiembrie -15 decembrie 2008, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit lansează o nouă sesiune de programe pentru accesarea fondurilor nerambursabile destinate agriculturii, conform Măsurii de Investiții din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
- Publicitate -
Programele vizează modernizarea exploatațiilor agricole, creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere, renovarea și dezvoltarea satelor. În plus, fermierii pot solicita, în aceasta perioadă, accesarea schemele de ajutor de stat privind stimularea întreprinderilor mici și mijlocii ce desfășoară activități de procesare a produsele agricole pentru obținerea și utilizarea surselor de energie regenerabilă și a biocombustibililor, precum și stimularea microîntreprinderilor din domeniul prelucrării primare a produselor forestiere.
Fondurile disponibile pentru modernizarea exploatațiilor agricole sunt de 165.429.147,38 euro; pentru creșterea valorii adăugate a produselor forestiere și agricole, fondurile sunt de 100 de milioane euro, iar pentru îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală, sprijinul este de 303.848.812,48 euro.
Schemele de ajutor de stat, valabile în această sesiune au o valoare de 52.742.692,13 euro, pentru IMM-urile ce obțin și utilizează surse de energie regenerabilă si biocombustibili, respectiv 52.024.870,66 euro, pentru microîntreprinderile din domeniul prelucrării primare a produselor forestiere.
Sumele maxime nerambursabile care pot fi acordate pentru finanțările din perioada 3 noiembrie - 15 decembrie 2008 variază între două milioane și șase milioane de euro.
Sprijinul public reprezintă 80%, contribuție comunitară și 20%, contribuție națională, de la bugetul de stat.
Depunerea proiectelor se face la oficiul județean de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit, de lângă Direcția Agricolă Constanța.
Fermierul trebuie să îndeplinească cerințele de eligibilitate menționate în cadrul Ghidului Solicitantului, aferent fiecărei măsuri sau scheme de ajutor de stat. APDRP îi va notifica în scris și prin intermediul site-ului oficial pe toți solicitanții privind rezultatul evaluărilor cererilor de finanțare depuse de către aceștia la sediul județean.