Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Greviștii de la "Oil Terminal" au dat adunarea la instanță

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 15 Martie 2012 511 < 1 min citire
Pe data de 15 martie 2012, instanța de judecată urmează să se pronunțe asupra cererii companiei "Oil Terminal" de suspendare a grevei organizate de principalul sindicat din unitate. Conducerea operatorului portuar susține că acțiunea revendicativă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege și că provoacă pierderi de 200.000 lei pe zi.
Potrivit directorului general Silviu Wagner, la mitingul organizat pe 14 martie, în curtea unității, protestatarii nu au mai cerut majorarea salariilor, ci demiterea sa. Prin megafoane, liderii i-au îndemnat pe greviști să fie prezenți în număr mare în fața sediului instanței, la momentul judecării cererii de suspendare.
Ce se ascunde în spatele acestui îndemn? Nu au încredere liderii Sindicatului "Oil Terminal" în justiție? Încearcă să intimideze instanța de judecată?
Ar fi extrem de grav dacă lucrurile ar sta așa. De altfel, nu ne-ar mira, câtă vreme mai mulți ziariști au fost acuzați de liderii de sindicat că "sunt cumpărați de Wagner".
Taguri
Articolul anterior BNS și Cartel Alfa trec prin "chinurile" fuziunii
Articolul următor Codașii Ministerului Transporturilor: companiile din domeniul naval

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei