Duminică, 07 Iunie 2026

Harta prosumatorilor din România. Unde s-au instalat cele mai multe sisteme fotovoltaice

de Madalina PETRESCU Duminică, 24 Septembrie 2023 398 < 1 min citire
Harta prosumatorilor din România. Unde s-au instalat cele mai multe sisteme fotovoltaice
Codul de bune practici pentru energia regenerabilă, ediția a doua, lansat zilele trecute, conține și o hartă a numărului de instalații ale prosumatorilor și al puterii centralelor fotovoltaice.
Harta prosumatorilor ne arată că cei mai mulți prosumatori erau, la jumătate anului în curs, în județul Ilfov, 6.530 din cei peste 77.000 la nivel național, potrivit datelor din Cod, care au fost obținute de la ANRE, informează economica.net
Urmează județul Timiș, cu 4.590 de prosumatori și Dolj, cu 3.223 de prosumatori. Numărul include prosumatorii persoane fizice și juridice, iar datele sunt de la jumătatea anului.
Referitor la cum cum sunt distribuiți prosumatorii pe cele opt zone de rețea din România, Distribuție Oltenia, comapania de distribuția din cadrul grupului CEZ (vândută către MIRA) are cei mai mulți prosumatori, respectiv 13.650. Cam acesta este și clasamentul județelor din punct de vedere al capacității instalate.
Recent, Gabriel Andronache, vicepreședintele ANRE, a estimat la 2.000 MW capacitatea instalată în centralele prosumatorilor “la finalul acestui an sau începutul anului viitor”.
Taguri
Articolul anterior Gestul banal care îți poate salva viața. Titi Aur explică ce trebuie să faci la volan
Articolul următor Prefectul de Vaslui va emite un ordin de suspendare a lui Dumitru Buzatu din funcţia de preşedinte CJ

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei