O serie de firme din industria turismului și-au făcut publice rezultatele economico - financiare obținute în primele nouă luni ale acestui an.
- Publicitate -
Potrivit bilanțului contabil la 30 septembrie 2010, firma "Terra Estival 2002" SA (hotelul Caraiman, din Neptun), care are ca principal obiect de activitate prestarea de servicii turistice - cazare și alimen-tație publică, a obținut venituri în sumă de 2.063.416,28 lei. Acestea au provenit, în principal, din cazare - 44,4% și din vânzare de mărfuri - 53,7%.
Cheltuielile s-au ridicat la 2.588.517 lei, ceea ce conduce la un rezultat financiar negativ, de 525.100,72 lei (deși conducerea firmei l-a botezat "profit").
"Service Neptun 2002" SA (din Nep-tun) a raportat venituri de 280.351,99 lei (34,4% provenind din cazare, 48% - din închirieri și 8,5% - din vânzare de mărfuri), cheltuieli de 539.977,28 lei și o pierdere în sumă de 259.625,29 lei.
SC "Prahova Estival 2002" (hotelul Prahova, din Neptun) a raportat următoarele: venituri - 257.727,79 lei (96,8% obținute din cazare), cheltuieli - 702.725,67 lei, pierdere - 445.197,88 lei.
SC "Hotel Club Estival 2002" (hotelul Slatina, din Neptun) a înregistrat în bilanțul contabil următoarele: venituri - 1.579.357,97 lei (56,9% obținute din cazare, 42,9% - din vânzare de mărfuri), cheltuieli - 1.996.846,21 lei, pierdere - 417.488,24 lei.
Firma "Clăbucet Estival 2002" (hotelul Clăbucet, din Neptun) a încheiat primele trei trimestre ale anului cu următoarele rezultate: venituri - 580.379,97 lei (91,3% obținute din cazare), cheltuieli - 856.364,20 lei și o pierdere în sumă de 275.984 lei.
SC "Banat Estival 2002" (hotelul Banat, din Olimp) are ca principal obiect de activitate: prestarea de servicii turistice - cazare și alimentație publică. În bilanțul său contabil la 30 septembrie 2010 sunt înscrise următoarele: venituri - 108.521,53 lei (100% obținute din închirieri), cheltuieli - 98.244,79 lei, profit in suma de 10.276,74 lei.
SC "Bâlea Estival 2002" (hotelul Bâlea, din Neptun) a declarat următoarele rezultate: venituri - 541.859,65 lei (95,2% obținute din cazare), cheltuieli - 670.126,88 lei, o pierdere în sumă de 128.267,23 lei.
După cum se constată, șase dintre cele șapte unități care au realizat prestații cu caracter hotelier au încheiat sezonul estival 2010 în pierdere. Doar una, care s-a reprofilat pe activitatea de închiriere de spații, a ieșit pe plus.