Duminică, 07 Iunie 2026

În Constanța, Încasările la bugetul de stat au scăzut cu 26%, în primele zece luni ale anului 2009

de Florian GHEORGHE Luni, 16 Noiembrie 2009 345 2 min citire
Încasările la bugetul de stat au scăzut cu 26%, în primele zece luni ale anului 2009
În primele zece luni din 2009, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, încasările totale la bugetul general consolidat al județului au scăzut cu 25,94%, potrivit datelor Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Constanța. Încasările din vamă au suferit cel mai mult, în această perioadă de criză, și s-au diminuat cu 45,27%, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2009.
Per total, în primele zece luni, încasările la bugetul de stat au însumat 3,78 miliarde lei, față de aceeași perioadă din 2009, când s-au încasat aproape 5,1 miliarde lei.
În cazul impozitului pe profit, se observă o scădere nesemnificativă de peste 6 milioane lei, de la 235,5 milioane lei, în 2008, la 229 milioane lei, în 2009. Încă o dată se dovedește că impozitul minim introdus în mai 2009 nu a avut efectele scontate, existând o diminuare a încasărilor la buget pe acest segment, în niciun caz o creștere spectaculoasă. Pentru cel de-al treilea trimestru, data limită pentru plata impozitului minim pe profit a fost 25 octombrie 2009.
Încasările din impozitul pe venit au crescut ușor, cu 8,97%, la 498,9 milioane lei, în primele zece luni din acest an. Veniturile din TVA-ul intern au scăzut cu 7,71%, la 405,4 milioane lei. De pe urma accizelor, Fiscul a încasat peste 17 milioane lei, în 2009.
Încasările din vamă sunt cele mai afectate în acest an de criză. Per total, se observă o scădere de 54,27%, de la 2,8 miliarde lei, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2008, la 1,54 miliarde lei, în 2009. Veniturile din TVA-ul colectat în vamă au însumat 1,23 miliarde lei, accizele - 8,59 milioane, iar de pe urma taxelor vamale, statul a încasat 305,3 milioane lei.
Contribuțiile de asigurări au înregistrat o scădere de 3,5 milioane lei (-0,35%), în primele zece luni ale acestui an. Astfel, bugetul asigurărilor sociale a fost de 736,4 milioane lei, bugetul contribuțiilor de sănătate - 283,7 milioane lei, iar la bugetul de șomaj s-au încasat peste 25,8 milioane lei. În total, de pe urma contribuțiilor de asigurare, s-a încasat aproximativ 1 miliard de lei, în pe-rioada ianuarie - octombrie 2009.
Taguri
Articolul anterior Orange România, investigată pentru practici anticoncurențiale
Articolul următor APIA a eliberat 5.500 de adeverințe pentru cea de-a doua tranșă a subvențiilor acordate zootehniștilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei