Incidente și accidente pe mări și oceane

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 13 Iulie 2020 231
Tancul de produse petroliere "San San H" este blocat în portul Campana, Argentina, începând din data de 8 iulie 2020, după ce unul dintre membrii echipajului a fost testat Covid-19 pozitiv. Ulterior, au fost testați toți cei 24 de membri ai echipajului, 11 dintre ei fiind găsiți pozitivi. Suspecții au fost transferați la o clinică. Restul echipajului a fost dus la un hotel pentru o carantină de 14 zile. Nava trebuie să fie supusă dezinfectării și să i se aducă un nou echipaj.
XXX
Cargourile de mărfuri generale "Alanis" și "Florence Spirit" au intrat în coliziune pe 11 iulie 2020, în Canalul Welland, care face legătura între Lacul Ontario și Lacul Erie (Marile Lacuri). Navele veneau din direcții opuse. Ambele au fost avariate în zona frontală.
XXX
Nava off-shore "Brompton Sun", care transporta 42 de lucrători pentru o platformă petrolieră din Marea Okhotsk, a suferit un incendiu în sala mașinilor. Incidentul s-a petrecut pe data de 9 iulie 2020, în largul coastei centrale a Insulei Sakhalin. Incendiul a fost stins de echipaj, iar pasagerii au fost preluați de nava de aprovizionare off-shore "Katun" și transportați la platforma petrolieră. Nu au fost raportate victime. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei