Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Incompatibilitățile din gestionarea fondurilor europene combătute cu un Cod de conduită

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 22 Decembrie 2011 331 1 min citire
Guvernul a adoptat Codul de conduită pentru evitarea situațiilor de incompatibilitate și conflict de interese de către personalul implicat în gestionarea programelor finanțate din fonduri europene nerambursabile.
El clarifică modul în care se aplică principiile și regulile generale privind regimul incompatibilităților și conflictelor de interese prevăzute în legislația națională și europeană în vigoare. Codul va fi inclus în strategia națională anti-corupție pe care o elaborează în prezent Ministerul Justiției în consultare cu toți partenerii instituționali.
Prevederile Codul de conduită se aplică funcționarilor publici, cu statut general și special, demnitarilor, precum și personalului contractual din autoritățile statului cu atribuții în gestionarea, implementarea, coordonarea programelor finanțate din fonduri europene nerambursabile.
Elementul de noutate îl constituie instituirea obligativității pentru categoriile de personal menționate de a completa o declarație pe propria răspundere care să confirme că cei în cauză au luat cunoștință de situațiile de incompatibilitate și conflicte de interese reglementate de legislația în vigoare. Se instituie, de asemenea, obligativitatea unui angajament de a nu presta activități susceptibile să genereze conflicte de interese sau incompatibilități. În cazul nerespectării obligațiilor legale, intervine răspunderea disciplinară, civilă sau penală.
Prevederile Codului de conduită nu îi vizează pe beneficiarii proiectelor cu finanțare europeană, dar îi vor ajuta să sesizeze eventuale situații de acest gen la nivelul diferitelor structuri de autorități de management sau organisme intermediare.
Taguri
Articolul anterior Dezvăluire-șoc: Marius Niculae îi cerea prostituate lui Nuțu Cămătaru!
Articolul următor A provocat accident rutier pentru că nu a acordat prioritate de dreapta

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei