Vineri, 05 Iunie 2026

Industria României a scăzut a noua lună la rând

de Cuget Liber Marţi, 08 Septembrie 2009 1204 2 min citire
Industria României a scăzut a noua lună la rând
În iulie, prima lună din trimestrul trei, cifra de afaceri din industrie a continuat să scadă puternic, cu 16,6% față de iulie 2008, pe fondul căderii afacerilor din industria extractivă și de prelucrare, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Național de Statistică (INS).
Este a noua lună consecutivă de scădere a afacerilor din industrie, sector puternic lovit de criza economică, din toamna anului trecut. În iunie, afacerile din industrie se diminuaseră tot cu 16,6% față de aceeași lună din 2008.
După primul impact major al crizei asupra economiei românești, cifra de afaceri din industrie a scăzut, în ritm anual, cu 4% în noiembrie 2008, cu 9,3% în decembrie, cu 17,9% în ianuarie, cu 20,7% în februarie, cu 10,6% în martie, cu 18,4% în aprilie și cu 19,2% în mai. Ultima lună de creștere a fost în octombrie 2008, când afacerile din industrie au urcat cu 7,3% față de aceeași lună din 2007.
Afacerile din industria extractivă s-au redus în iulie cu 24,1% față de aceeași lună din 2008, iar din cea prelucrătoare, cu 16,3%, potrivit INS.
Pe marile grupe industriale, cifra de afaceri din industria energetică a înregistrat cel mai mare declin în iulie, de 29% față de aceeași lună din 2008.
Alte scăderi semnificative au fost înregistrate în industria bunurilor intermediare (-26,9%) și în industria bunurilor de folosință îndelungată (-19,5%). Scăderi ceva mai mici ale afacerilor au avut loc în industria bunurilor de uz curent, de 6,7% și în industria bunurilor de capital, de 3%.
Față de iunie, cifra de afaceri din industrie a crescut în iulie pe total industrie cu 0,2%, susținută de creșterea afacerilor din industria prelucrătoare, cu 0,2%, și din sectorul extractiv, cu 0,1%.
Pe  marile grupe industriale, s-au înregistrat creșteri în industria bunurilor intermediare (+4,1%), industria energetică (+3,3%) și cea a bunurilor de uz curent (+1,3%). În schimb, industria bunurilor de capital a scăzut cu 6,1%.
În perioada 1 ianuarie - 31 iulie, cifra de afaceri din industrie s-a comprimat cu 17,1%, ca urmare a scăderii cu 17,3% a afacerilor din industria prelucrătoare și cu 12,4% a celor din sectorul extractiv.
Pe marile grupe industriale, scăderi importante ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în industria energetică (-34,2%), cea a bunurilor intermediare (-27,3%), a bunurilor de folosință îndelungată (-22,5%) și industria bunurilor de uz curent (-7,9%). Pe de altă parte, industria bunurilor de capital a crescut cu 1,6%.
Taguri
Articolul anterior Comisia de control asupra SRI discută azi despre problemele semnalate de presă și de politicieni
Articolul următor Ultima strigare pentru schema de investiții mari din POS

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei