l Rata anuală a inflației va crește în intervalul martie - iunie 2026 la valori mai ridicate decât cele previzionate anterior, în principal ca urmare a influențelor anticipate să decurgă din scumpirea combustibililor, pe fondul măririi considerabile a cotațiilor petrolului și gazelor naturale în contextul războiului din Orientul Mijlociu, anunță specialiștii Băncii Naționale a României.
- Publicitate -
l Asocierea Far Foundation SRL - Automagistral Pivden SRL - Lincor Trans SRL va proiecta și executa loturile 1 și 2 ale Drumului Expres Suceava-Siret, în valoare totală de 3,72 miliarde de lei, fără TVA, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.
Drumul Expres Suceava-Siret, în lungime de 55,7 km, va avea atât rol civil, cât și militar și va asigura conexiunea infrastructurii rutiere din România cu infrastructura rutieră din Ucraina.
l Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut în primele două luni ale anului, față de perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2025, atât ca serie brută cu 7,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 6,1%, informează Institutul Național de Statistică.