* Inspecția Muncii a efectuat 888 de controale în domeniul construcțiilor, în perioada 14-19 iulie, și a identificat 395 de persoane care prestau muncă nedeclarată, aplicând 561 de sancțiuni contravenționale, dintre care 233 amenzi în valoare de 8,407 milioane de lei și 193 de avertismente. Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost dispuse 1.079 de măsuri cu termene clare de implementare.
- Publicitate -
* Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat în aprilie 2025 până la 1.013,16 miliarde lei, de la 998,196 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF). Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la nivelul de 56,6%, de la 55,8% în martie (PIB conform comunicatului INS din 10 iulie 2025).
* Depozitele la bănci ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali au scăzut în iunie 2025 cu 0,8% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 629,183 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,5% (1,7% în termeni reali), informează Banca Naţională a României. Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,5% faţă de luna anterioară, până la 250,755 miliarde lei şi cu 7,6% (1,8% în termeni reali) comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior.