l Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenționează să îl acorde pentru retehnologizarea și prelungirea duratei de viață a Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat, se arată într-un comunicat transmis de Executivul comunitar.
- Publicitate -
l Aproape două treimi (62%) dintre profesioniștii care activează în domeniul construcțiilor și instalațiilor din România anticipează o scădere a volumului de lucrări în 2026, față de situația din anul anterior, când 48% dintre aceștia se declarau pesimiști, relevă datele cercetării „Piața de Construcții & Instalații în România, 2026". Astfel, circa jumătate dintre companiile din România pierd resurse din cauza modificărilor tehnice apărute în timpul execuției (52%) și a erorilor de proiectare (47%), ceea ce confirmă faptul că eficiența operațională rămâne o provocare majoră pentru industrie.
l Aproximativ 68.000 de locuri de muncă au fost postate în primul trimestru pe platformele eJobs și iajob.ro, în timp ce numărul aplicărilor a ajuns la 3,7 milioane, în creștere cu 24% față de anul trecut, pe o piață a muncii marcată de prudență, dar cu o evoluție pozitivă a ofertei de joburi part-time, potrivit unui comunicat al eJobs România.
În continuare, angajatorii din retail mențin cel mai ridicat nivel de recrutare de pe piața muncii, cu aproape 13.000 de joburi disponibile în primele trei luni ale anului.