Duminică, 07 Iunie 2026

Investigație importantă a Autorității de Supraveghere Financiară

de Cuget Liber Miercuri, 22 August 2018 313 < 1 min citire
Investigație importantă  a Autorității  de Supraveghere Financiară
 Autoritatea de Supraveghere Financiară a demarat o investigație cu privire la toate aspectele rezultate în urma informațiilor apărute în spațiul public privind investițiile fondurilor de pensii administrate privat (Pilon II) în acțiunile Digi Communications, informează ASF printr-un comunicat remis Agerpres.
ASF precizează că orice emitent dintr-un stat membru al Uniunii Europene se poate lista în alt stat membru UE, prin procedura de pașaportare (passporting). În astfel de situații, prospectul de emisiune trebuie aprobat de către autoritatea de supraveghere din statul de origine.
Astfel, în cazul listării la Bursa de Valori București a companiei Digi Communications N.V., prospectul de emisiune a fost aprobat de autoritatea din Olanda, Autoritatea de Supraveghere Financiară fiind doar notificată cu privire la acest demers.
Prospectul, făcut public în vederea listării, pune la dispoziția investitorilor toate informațiile relevante despre situația companiei și menționează inclusiv riscurile asociate, precum: riscuri referitoare la activitatea și industria în cadrul căreia societatea își desfășoară activitatea, riscuri legate de aspecte legale, de reglementare și de litigii, riscuri legate de investițiile în țările în care societatea își desfășoară activitatea, riscuri legate de poziția financiară și riscuri legate de ofertă și de acțiuni.
Taguri
Articolul anterior Șase persoane, infectate în ultima săptămână cu virusul West Nile
Articolul următor Investiție de 360 de milioane de euro pentru realizarea conductei ce va prelua gazele din Marea Neagră

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei