Duminică, 07 Iunie 2026

Laszlo Borbely: “România e la coada Europei când vine vorba de reciclarea deșeurilor municipale”

de Madalina PETRESCU Joi, 04 Mai 2023 111 1 min citire
Laszlo Borbely: “România e la coada Europei când vine vorba de reciclarea deșeurilor municipale”
Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, Laszlo Borbely, a declarat, joi, la inaugurarea unei fabrici de reciclare din Târgu Mureş, că o astfel de investiţie este extrem de utilă, mai ales că România este codaşa Europei la reciclarea deşeurilor municipale, cu doar 11,3%, comparativ cu media Uniunii Europene care este peste 40%.
"Vă spun două date care demonstrează faptul că o investiţie că aceasta este mult mai utilă pentru judeţul nostru, aşa cum am spus, pentru dezvoltarea durabilă a zonei şi a României. România e la coada Europei, din păcate, în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor municipale, 11,3% se reciclează în momentul de faţă, când media Uniunii Europene e peste 40% şi ar trebui să ajungem repede până la 50%. Şi dacă vorbim că noi am coordonat strategia de economie circulară, dacă vorbim de materiale care se recirculă, România e la 1,4% şi media Uniunii Europene este la 12%", a declarat Laszlo Borbely.
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Adrian Bidu, prezent la inaugurarea fabricii din județul Mureș, a declarat presei că îşi doreşte cât mai multe fabrici de reciclare a PET-urilor în România, aşa cum există la Târgu Mureş şi Buzău, dar că, deocamdată, nu au fost alte solicitări.
"O astfel de fabrică înseamnă foarte mult: 18.000 de tone de reciclare de PET-uri înseamnă foarte mult şi îmi doresc din suflet cât mai multe fabrici de reciclare în România. Ne dorim cu toţii să nu mai vedem PET-uri aruncate sau depozitate şi aruncate pe toate terenurile care sunt abandonate. În România avem mai multe solicitări de informaţii referitor la CAEN, respectiv pentru reciclare, dar momentan nu s-a mai solicitat niciun act de reglementare final, pentru că fără actul de reglementare nu poţi să-ţi desfăşori o activitate din punct de vedere al protecţiei mediului", a subliniat Adrian Bidu.
Taguri
Articolul anterior Unii sud-africani au cerut Regatului Unit să le fie restituit cel mai mare diamant din lume
Articolul următor Un elev a fost amenințat cu bătaia de un coleg, dacă nu plătește 30 de lei pe zi, taxă de protecție

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei