Leul, cea mai performantă monedă din UE

de Anca CHICU Luni, 02 Septembrie 2013 201
La sfârșitul primelor opt luni ale anului, leul este cea mai performantă monedă din UE, arată o analiză efectuată de Casa de Brokeraj Noble Securities.


"La sfârșitul primelor 8 luni ale anului, leul se poziționează pe piețele financiare drept cea mai performantă monedă din UE față de euro: moneda națională a înregistrat vineri, 30 august (la închiderea ultimei ședințe de tranzacționare din luna trecută), o ușoară apreciere în fața euro, de aproape 0,3%, comparativ cu cotația de la începutul lui ianuarie, fiind singura monedă din UE care a marcat o creștere față de moneda unică europeană, până în prezent pe anul în curs", a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities - sucursala România.

Potrivit acestuia, intervalul următor va fi extrem de volatil pe piețele financiare și ne putem aștepta la mișcări abrupte, cauzate atât de evoluțiile din Siria, cât și de alte perspective, mai ales de posibilitatea ca în septembrie rezerva federală a SUA să dea anumite clarificări privind orizontul începerii reducerii stimulentelor monetare.




Taguri

Comentează știrea

christian louboutin quotes
28 februarie 2014
christian louboutin quotes

red bottom shoes trina Stiri Economie : Leul, cea mai performantă monedă din UE | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin quotes http://squirreltelecom.co.uk/images/christian-louboutin-pigalle-100.asp

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei