Vineri, 05 Iunie 2026

Liderii navigatorilor și docherilor români sunt în Insulele Azore

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 27 Mai 2009 293 1 min citire
În perioada 27 – 29 mai, în loca-litatea Ponta Delgada, din Insulele Azore, se desfășoară Congresul Federației Transportatorilor Europeni (ETF). La reuniunea găzduită de Teatro Micaelense vor fi prezenți delegații celor 450 de sindicate afiliate, inclusiv ale celor din România. Din Constanța, participă: Petre Costel (președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare), Diacu Nicolae (președintele Sindicatului DP World), Marin Stoian (președintele Sindicatului Administrației Portului Constanța) și Adrian Mihălcioiu (președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor).
Temele abordate în cadrul congresului vor fi centrate pe criza financiară și impactul ei asupra sectorului transporturilor, lucrătorilor și mișcării sindicale.
Eduardo Chagas, secretarul general al ETF, a declarat că, date fiind circumstanțele financiare ale momentului, congresul are un rol special. "Vedem o tendință îngrijorătoare de creștere a exploatării și a concedierilor lucrătorilor din transporturi. Este important să folosim congresul pentru a construi sindicate puternice, care pot lupta împotriva tendințelor potrivnice, prezente atât în perioadele de criză, cât și în cele de creștere economică, astfel încât drepturile lucrătorilor să fie protejate. Criza financiară nu este creația muncitorilor. De ce trebuie ei să plătească? Viitorul transporturilor depinde de puterea sindicatelor și sunt convins că congresul ETF va ajuta organizațiile afiliate să continue lupta pentru a obține condiții de viață și de muncă mai bune pentru membrii lor, pentru o industrie a transporturilor durabilă, care recunoaște și pune preț pe forța sa de muncă."
Taguri
Articolul anterior Un distrugător rusesc a respins un atac al piraților somalezi
Articolul următor Canalul navigabil comunist ne asigură statutul european

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei