Chiar dacă nici nu a început sezonului estival 2013, deja se anunță o creștere destul de consistentă a numărului de turiști care vor ajunge vara aceasta pe litoral. Vânzările de vacanțe au mers extrem de bine până la această oră, fapt ce îi determină pe cei care lucrează în domeniu să spună că vom avea un sezon cum de mult nu a mai fost unul.
- Publicitate -
"Potrivit trendului ascendent al vânzărilor de vacanțe pe litoral de la începutul acestui an estimăm o creștere de 15 - 20% a numărului de turiști pentru întregul sezon, comparativ cu cei aproximativ două milioane ajunși anul trecut în stațiunile românești de la Marea Neagră", au precizat reprezentanții unuia dintre cei mai importanți touroperatori pentru litoralul românesc, Mareea. Potrivit acestora, mulți dintre turiști au înțeles importanța achiziționării de servicii turistice prin programele early booking, fapt care îi avantajează atât pe ei - beneficiază de importante reduceri, cât și pe agențiile sau hotelierii care au aderat la aceste programe.