Luni încep înscrierile în programul de susținere a meșteșugurilor și artizanatului 2017

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 03 Noiembrie 2017 130
Înscrierile online în cadrul ediției 2017 a programului de susținere a meșteșugurilor și artizanatului se vor deschide luni, 6 noiembrie 2017, începând cu ora 10:00, pe site-ul www.aippimm.ro. Aplicația este deschisă până la epuizarea bugetului.
Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul 2017 este de 890.000 lei, aprobat prin Legea nr. 6/2017 a Bugetului de Stat pe anul 2017.
Aplicanților admiși în program li se asigură participarea gratuită la târg, fiind suportate, prin schema de minimis, atât cheltuielile de transport pentru reprezentanții beneficiarilor și pentru produsele acestora, în valoare de cel mult 2.000 lei pentru târg, cât și cheltuielile de cazare pe perioada desfășurării evenimentului, în cuantum de maximum 1.600 lei/beneficiar pentru patru nopți de cazare, dar nu mai mult de 200 lei/noapte/persoană.
În vederea obținerii acordului de principiu pentru participarea la Târgul Național pentru Meșteșuguri și Artizanat 2017, operatorii economici vor completa și vor transmite online formularul de înscriere în program. Admiterea în program se va face în ordinea înscrierii.
Târgul Național pentru Artizanat și Meșteșuguri 2017 face parte din programul multianual de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, implementat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, parte integrantă a Săptămânii Europene a IMM-urilor 2017, o campanie de promovare a antreprenoriatului în Europa, de informare a antreprenorilor despre ajutorul de care pot beneficia la nivel european, național și local.
Obiectivul general al schemei de minimis îl constituie stimularea dezvoltării meșteșugurilor și a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meșteșugari și artizani, care își desfășoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociațiilor ori al altor organizații, în localitățile rurale, dar și urbane, protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operații executate manual în practicarea lor și relansarea serviciilor și a produselor realizate de aceștia, în special a celor cu specific tradițional, inclusiv obiecte de artă populară și artizanat, promovarea acestor produse și servicii pe piețele naționale și internaționale.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei