Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Mega-conflict în portul Constanța, între operatori și administrație

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 09 Februarie 2015 191 1 min citire
Mega-conflict în portul Constanța, între operatori și administrație
Organizația Patronală "Operatorul Portuar" a dat publicității un comunicat de presă prin care anunță că "refuză în mod categoric orice majorare a tarifelor de utilizare a domeniului portuar (UDP), având în vedere că nu a primit nicio justificare rezonabilă pentru o astfel de creștere." De asemenea, "refuză semnarea noilor contracte nenegociate și impuse în mod abuziv de către Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța. Totodată, "Operatorul Portuar" atrage atenția că a solicitat în numeroase rânduri ca CN APMC să comunice în mod transparent și defalcat care sunt componentele tarifelor practicate de companie. Atunci când operatorii portuari au cerut o motivare completă și întemeiată pentru creșterea solicitată, CN APMC a invocat faptul că procedura de fundamentare a tarifului de utilizare a domeniului public portuar, cât și toate celelalte tarife aplicabile reprezintă componente ale strategiei comerciale a companiei și, prin urmare, nu pot fi divulgate.
Organizația Patronală consideră că procedura pe care CN APMC încearcă să o impună este abuzivă. În cazul perpetuării acestui abuz, operatorii portuari își rezervă dreptul de a acționa în instanță CN APMC pentru orice prejudicii produse, de orice tip, urmând să solicite de asemenea, prin toate mijloacele legale disponibile, angajarea răspunderii și urmărirea administratorilor și a conducerii executive a companiei care administrează portul Constanța." 
Cotidianul "Cuget Liber" a solicitat și punctul de vedere al conducerii CN APMC, pentru a-l aduce la cunoștința opiniei publice. 
Taguri
Articolul anterior Record? SMURD Constanța a avut 129 de intervenții în trei zile
Articolul următor Accident rutier la ieșire din Eforie Sud. Copil lovit pe trecere

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei