Duminică, 07 Iunie 2026

Mii de euro pentru un acoperiș! Chiriile explodează la Constanța, odată cu începutul anului universitar

de Sorin MIHALACHE Luni, 15 Septembrie 2025 1298 3 min citire
Sezonul estival s-a încheiat, toamna îşi reintră încet-încet în drepturi, însă pe piaţa imobiliară „se joacă” în continuare tare, cu sume mari, pe alocuri chiar foarte mari. Cum până la debutul noului an universitar au mai rămas puţine zile, iar studenţii din alte judeţe sunt în căutarea gazdelor, proprietarii de locuinţe, în special cei din apropierea Campusului de pe bd. Aurel Vlaicu, au ridicat mult ştacheta.
Ca în fiecare an, este activitate intensă, în această perioadă, pe piaţa imobiliară constănţeană. Proprietarii de case şi apartamente care se ocupă cu închirierea nici n-au răsuflat bine după hei-rup-ul din sezonul estival, abia dacă au avut timp să aerisească şi să schimbe cearşafurile în urma turiştilor, că se pregătesc pentru o nouă serie de… studenţi.
Universitatea „Ovidius” atrage la studii anual, ca un magnet, mii de tineri din judeţele limitrofe şi chiar din străinătate, locurile de cazare în căminele proprii sunt limitate, aşa că pentru noii sau „veteranii” studenţi nu mai rămâne decât varianta cazării la particular, pe cont propriu. Din acest punct, începe „distracţia”, pentru că trebuie să te ţină bine buzunarele dacă vrei un apartament aproape de sala de curs.
Astfel, un apartament cu trei camere (două dormitoare + living) amplasat în zona Dobrogea/Păpădie), într-un bloc construit pe bd. Al. Lăpuşneanu, vizavi de intrarea în Satul de vacanţă, se închiriază cu 800 de euro pe lună, în aceşti bani fiind inclus şi un loc de parcare. Oferta este valabilă doar pentru studenţi, în perioada 15 septembrie 2025 - 30 iunie 2026, prezenţa animalelor de companie este exclusă, iar prima şi ultima lună, plus garanţia, se achită anticipat.
Un alt apartament cu trei camere, situat într-un bloc nou construit pe strada Jadului, în Zona Campus, este scos la închiriat începând cu data de 1 octombrie. Apartamentul are toate dotările, se asigură şi un loc de parcare în subteran, iar preţul solicitat este de 950 de euro/lună.
Nu doar apartamentele sunt căutate în aceste zile, ci şi casele/vilele. Oferte sunt destule şi în această privinţă. De exemplu, proprietarul unei vile tip pensiune amplasate în Zona Campus închiriază camere cu baie proprie şi bucătărie complet utilată comună, la preţul de 300 de euro/lună de persoană, costurile utilităţilor (apă, căldură, energie electrică) fiind incluse.
Nu doar Zona Campus, de pe bd. Aurel Vlaicu, este la mare căutare, ci şi alte cartiere în care există viaţă studenţească. Facultăţi din cadrul Universităţii „Ovidius” există şi pe bd. Mamaia, şi în Piaţa Chiliei, aşa că viitorii medici sau viitorii ingineri constructori îşi caută gazde prin împrejurimi.
În Faleză Nord, în zona universităţii, un apartament cu trei camere, complet mobilat, poate fi închiriat cu 1.000 de euro/lună, dar, la semnarea contractului, veţi avea de achitat plata pe primele două luni, plus garanţia.
De asemenea, în Piaţa Chiliei, în zona Facultăţii de Medicină, se închiriază un apartament cu două camere, complet mobilat, la preţul de 600 de euro/lună, plus garanţia de 500 de euro, care se restituie chiriaşului la final, dacă nu există pagube sau stricăciuni.
Există cerinţă!
„Faţă de anul trecut, asistăm la o creştere cu cel puţin 15-20% a preţurilor chiriilor. Explicaţii se găsesc: s-a mărit TVA, a crescut preţul energiei electrice, al apei, proprietarii au tot mai multe taxe de plătit, iar aceste diferenţe din costul final vor fi suportate de chiriaşi.
Pe de altă parte, sunt preţuri mari pentru că există şi cerinţă. Ţineţi cont că la Constanţa vin mulţi străini, nu numai studenţi, ci şi muncitori, cărora companiile le suportă chiria.
Sunt şi apartamente care se închiriază cu 200-250 de euro pe lună, însă tot mai rare, nu arată prea bine şi sunt situate în zone mărginaşe”, a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber”, Sorin V., agent imobiliar constănţean. 
Taguri
Articolul anterior Amelia Stănescu, directorul Bibliotecii Județene, invitată la Festivalul Internațional de Poezie de la București
Articolul următor FC Farul, învinsă în deplasarea de la Craiova. Dican a marcat în propria poartă!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei