Ministerul Agriculturii / Despre rezerva de apă din sol și ploi

de Anca CHICU Vineri, 07 Octombrie 2011 1088
Reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au precizat că din informațiile transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) reiese că, la data de 7 octombrie 2011, rezerva de apă în stratul de sol 0 - 20 cm înregistrează valori scăzute și deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică și extremă în cea mai mare parte a regiunilor agricole, exceptând suprafețele din nordul Transilvaniei, nord-vestul Moldovei și nord-estul Crișanei, unde rezerva de umiditate prezintă valori satisfăcătoare și izolat, apropiate de optim. Potrivit prognozei meteorologice pentru perioada 8 - 15 octombrie se estimează precipitații în toate regiunile agricole ale țării, mai însemnate cantitativ în zonele sudice, sud - estice și estice ale țării, îndeosebi în intervalul 9 - 10 octombrie. "În aceste condiții, se va produce îmbunătățirea conținutului de umiditate din sol în special în zonele agricole din sudul, sud - estul și estul țării, procesele de germinare - răsărire la culturile de rapiță deja înființate, precum și pregătirea terenurilor pentru însămânțările la culturile de toamnă (orz si grâu) desfășurându-se astfel în condiții favorabile de umiditate", au precizat reprezentanții MADR.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei