Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) prelungește sesiunea de depunere a proiectelor pentru măsura 141 - Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență cu două săptămâni (data limită de depunere a proiectelor fiind 29 iunie). Astfel, persoanele interesate în obținerea finanțării comunitare mai pot depune proiecte până la data de 13 iulie 2012. Această măsură este cuprinsă în Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și beneficiază de o alocare de 112.739.890 euro.
- Publicitate -
"Am decis prelungirea sesiunii de depunere a proiectelor pentru măsura 141 pentru că potențialii beneficiari au întâmpinat dificultăți în obținerea unor documente obligatorii pentru întocmirea cererii de finanțare. Am ținut foarte mult ca ministerul să asigure această facilitate, pentru ca niciun potențial beneficiar să nu rămână în afara proiectului", a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.