Programul de sprijin guvernamental IMM leasing de echipamente și utilaje va fi operaționalizat în perioada imediat următoare, a anunțat Ministerul Finanțelor Publice. Prin această inițiativă, este stimulată accesarea finanțărilor de tip leasing financiar în vederea achiziționării de active noi sau second-hand de către companii, în special de cele care au nevoie de transfer de tehnologie în procesele de producție.
- Publicitate -
În cadrul programului, sunt garantare de către stat finanțările de tip leasing financiar pentru achiziționarea de echipamente și utilaje de către IMM-uri, precum și de întreprinderi care au un număr egal sau mai mare de 250 de angajați.
Garanțiile de stat reprezintă maximum 80% din valoarea finanțării pentru achiziția de echipamente IT și tehnologia informației și maximum 60% din valoarea finanțării pentru achiziția de utilaje și echipamente tehnologice, vehicule pentru transport mărfuri și persoane utilizate în scop comercial în cadrul unei operațiuni de leasing financiar.
Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat ce pot fi acordate unui beneficiar va fi de 5.000.000 lei, iar perioada și modalitatea de rambursare a finanțărilor vor fi stabilite de finanțatori, conform normelor interne ale acestora.
Durata maximă a perioadei de leasing va fi de 72 de luni, cu posibilitatea acordării unei perioade de grație cuprinsă între 3 și 12 luni, iar avansul achitat de utilizator este de 0% și, în funcție de solicitarea beneficiarului, poate ajunge până la maximum 20% din valoarea de achiziție a bunului finanțat (exclusiv TVA).