Vineri, 05 Iunie 2026

Noi schimbări la programul ”Rabla” pentru mașini. Cât va fi valoarea ecotichetului

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 25 Ianuarie 2025 240 1 min citire
Noi schimbări la programul ”Rabla” pentru mașini. Cât va fi valoarea ecotichetului
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că există posibilitatea creşterii valorii ecotichetului la autoturismele electrice în cadrul programului Rabla şi a precizat că nu poate spune acum dacă aceasta va fi de 6.000 sau de 7.000 de euro.
El a adăugat că această decizie va fi luată dacă există suport politic în Guvern şi în urma unei analize făcute împreună cu ministrul Finanţelor şi cu primul-ministru.
Mircea Fechet a fost întrebat sâmbătă, 25 ianuarie, la Digi 24, dacă programul Rabla va continua, în ce condiţii şi care va fi valoarea tichetului.
”Primim multe întrebări, inclusiv de la dealeri pentru că nu prea vând, oamenii aşteptând deschiderea programului, ne propunem să fim la fel de ambiţioşi ca în anii trecuţi. Asta înseamnă că, dacă anul trecut am avut un miliard trei sute valoare totală a programului, ne dorim anul acesta să creştem această valoare. O altă problemă a fost legată de valoarea ecotichetului la autoturismele electrice. Ea a scăzut brusc de la 10.000 la 5.000 de euro aproximativ, ori cred că acest lucru a dat puţin peste cap şi industria, şi importatorii şi acum suntem într-un prim proces de dezbatere legată de posibilitatea creşterii valorii acestui ecotichet. Că va fi la 6.000, la 7.000 sau mai mult mi-e greu să spun acum, însă ne propunem să creştem valoarea ecotichetului dacă vom găsi şi suport politic în Guvern. Asta este o decizie pe care o voi lua împreună cu ministrul Finanţelor Publice şi cu primul ministru”, a explicat ministrul Mediului.
Taguri
Articolul anterior Protestatarii din Piaţa Victoriei amendați de jandarmi
Articolul următor Alegeri prezidențiale în Belarus: Aleksandr Lukașenko se prezintă pentru al șaptelea mandat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei