Vineri, 05 Iunie 2026

Noii administratori ai companiei Argus vor avea mandate pe doi ani

de Sorin MIHALACHE Luni, 17 Noiembrie 2025 32 1 min citire
Noii administratori ai companiei Argus vor avea mandate pe doi ani
Compania constănțeană Argus SA trece printr-un amplu proces de reorganizare, după ce a fost recent achiziționată de comerciantul bulgar de cereale Buildcom, pentru suma de 59,5 milioane de lei.
Astfel, în data de 18 decembrie, de la ora 12.00, la sediul societății, este convocată Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, eveniment în cadrul căruia se va stabili noua conducere a companiei. Se va lua act de demisii și se va constata încetarea mandatelor foștilor administratori ai societății, Teodora Negoiță Costin (președinte CA), Daniela Popică și Elena-Adi Răducă (membri CA), și se va aproba descărcarea lor de gestiune.
Totodată, Ivo Ivanov, Magda Boyanova și Carlos Miguel Duraes de Matos vor fi numiți pe pozițiile de administratori ai Argus SA pentru un mandat de doi ani.
Pe ordinea de zi, mai figurează aprobarea datei de 15 ianuarie 2026 ca dată de înregistrare și a datei de 14 ianuarie 2026 ca dată “ex date”, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, pentru stabilirea acționarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor adoptate.
În cazul în care, la prima convocare, nu vor fi întrunite condițiile legale de cvorum, Adunarea Generală Ordinară se reconvoacă pentru data de 19 decembrie, ora 12.00, tot la sediul societății.
Au dreptul de a participa și de a vota în cadrul adunărilor generale toți deținătorii de acțiuni înregistrați nominal în Registrul Acționarilor la sfârșitul zilei de 5 decembrie 2025, care este dată de referință", se arată într-un raport al companiei transmis luni, 17 noiembrie, Bursei de Valori București, document semnat de președintele Consiliului de administrație, Ivo Ivanov. 
Taguri
Articolul anterior Se oprește curentul în mai multe localități constănțene. Care sunt zonele afectate
Articolul următor Șoc în fotbal. Un jucător a fost suspendat 99 de ani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei