Sâmbătă, 06 Iunie 2026

O nouă concentrare de piață autorizată de Consiliul Concurenței

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 27 Iulie 2020 268 < 1 min citire
O nouă concentrare de piață autorizată de Consiliul Concurenței
Consiliul Concurenței a autorizat crearea unei companii în comun de către Al Dahra Agriculture LLC (Emiratele Arabe Unite) și OCP SA (Maroc).
OCP este compania mamă a Grupului OCP, specializat în activități legate de exploatarea, rafinarea, procesarea, producerea și comercializarea de materii prime pe bază de fosfați (rocă fosfatică și acid fosforic), precum și a produselor derivate din fosfați (îngrășăminte pe bază de fosfați și fosfat de calciu). De asemenea, Grupul OCP produce și comercializează îngrășăminte complexe, mixte care conțin fosfați. Până acum, Grupul OCP nu era prezent pe piața românească.
Grupul Al Dahra este prezent în România prin compania Agricost SA, care are ca principală activitate cultivarea cerealelor, leguminoaselor și a oleaginoaselor.
Compania nou creată va fi o societate pe acțiuni, organizată și funcționând în conformitate cu legislația din România și va avea ca obiect principal de activitate comercializarea de îngrășăminte chimice. 
Taguri
Articolul anterior Incidente și accidente pe mări și oceane
Articolul următor Piața bancară, pe scurt

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei