Duminică, 07 Iunie 2026

O nouă concentrare economică pe piața livrării comenzilor de la restaurante

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 12 Iulie 2021 368 1 min citire
O nouă concentrare economică pe piața livrării comenzilor de la restaurante
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Glovoappro SRL intenționează să preia compania Foodpanda Ro SRL și, indirect, afacerea Pandamart, operată de către Delivery Hero Dmart SRL.
Glovoappro SRL este filiala din România a companiei Glovo, care are ca principal obiect de activitate dezvoltarea și administrarea serviciului online de livrare de mâncare de la restaurante către consumatori, prin intermediul platformei cu același nume.
În România, Glovo furnizează, din aprilie 2018, servicii de preluare comenzi online și livrare de mâncare de la restaurante către consumatori și, adiacent acestora, activități de preluare comenzi și livrare de alte bunuri de consum (precum: alimente, flori, băuturi alcoolice și tutun, produse farmaceutice, jucării, produse de îngrijire pentru copii, cărți, etc.) furnizate de vânzători, precum lanțuri de supermarket sau magazine locale.
Foodpanda Ro SRL și Delivery Hero Dmart SRL fac parte dintr-un grup de companii deținute de către Delivery Hero SE, Germania.
Foodpanda Ro SRL furnizează servicii de preluare a comenzilor online și livrare de mâncare de la restaurante prin intermediul serviciului online Foodpanda. În plus, Foodpanda Ro SRL a inclus recent alte bunuri de consum (precum: alimente, flori, băuturi alcoolice și tutun, produse farmaceutice, jucării, produse de îngrijire pentru copii, cărți, etc.).
Delivery Hero Dmart SRL, înființată în 2020, își desfășoară activitatea prin intermediul magazinelor de tip „dark store” - Pandamart, care reprezintă spații de depozitare în proximitate destinate exclusiv vânzării online a produselor de tip multicategorie, prin intermediul platformei Foodpanda.
În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenței.
Taguri
Articolul anterior Aglomeraţie mare pe plajele sălbatice din sudul Rezervației Biosferei Delta Dunării
Articolul următor Topul celor mai tranzacționate companii de pe piața de capital

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei