Sâmbătă, 06 Iunie 2026

O nouă perioadă de depunere a cererilor de sprijin pentru crescătorii de ovine și caprine

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 22 Noiembrie 2013 146 < 1 min citire
O nouă perioadă de depunere a cererilor de sprijin pentru crescătorii de ovine și caprine
A fost introdusă o nouă perioadă de depunere a cererilor de sprijin pentru producătorii de lapte și de carne de ovine și caprine din zonele defavorizate, respectiv 25 noiembrie - 13 decembrie 2013. Măsura a fost luată întrucât anul 2013 reprezintă primul an de aplicare a schemei de ajutor specific pentru crescătorii de ovine și caprine, iar numărul de cereri depuse până în prezent pentru solicitarea ajutorului specific a fost foarte mic.
De asemenea, a fost simplificată documentația necesară pentru solicitarea ajutorului specific, creându-se astfel posibilitatea depunerii unui singur tip de document care să ateste eligibilitatea animalelor pentru care se solicită sprijinul financiar, luându-se în considerare situațiile concrete din teritoriu referitoare la mișcarea animalelor.
Taguri
Articolul anterior DOCTOR WHO, a cincizecea aniversare, celebrată de Google
Articolul următor Hoți prinși în mai puțin de 24 de ore de către polițiști

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei