Vineri, 05 Iunie 2026

Oamenii de afaceri sunt invitați la bal

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 29 Mai 2019 234 1 min citire
Oamenii de afaceri sunt invitați la bal
Doamnelor și domnilor din lumea afacerilor, pregătiți-vă ținuta de bal! Vineri, 21 iunie, începând cu ora 19.00, la restaurantul "Del Mar" din Mamaia, va avea loc Balul oamenilor de afaceri din Constanța. 
Ajuns la a cincea ediție, evenimentul organizat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a devenit o tradiție pentru comunitatea locală de afaceri, fiind o punte de legătură pentru realizarea unor parteneriate durabile și networking. 
"Ne dorim să fie o seară specială pentru participanți, cu un program artistic atrăgător și cu delicatese culinare, atât din bucătăria internațională, cât și din cea dobrogeană. În cadrul Balului oamenilor de afaceri, se va organiza o tombolă cu numeroase si diverse premii surpriză, dedicată participanților la această seară exclusivistă.
La bal sunt invitați să participe reprezentanții mediului de afaceri constănțean, firme membre și nemembre CCINA, sponsori, reprezentanți din domeniile financiar, bancar și juridic, reprezentanți ai consulatelor străine la Constanța, cât și din mass-media locală. 
Ca la fiecare ediție a acestei gale, în calitate de organizator, acordăm câteva premii, iar la această a cincea ediție, vom premia start-up-urile constănțene care au obținut rezultate financiare deosebite, de la înființare, precum și firme din domeniul ospitalității", au declarat organizatorii. 
Participarea la eveniment se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile. Pentru detaliile suplimentare și înscriere, doritorii se pot adresa Direcției relația cu membri - cooperare internațională din cadrul CCINA Constanța, la: [email protected], telefon 0241-618475 sau 0241-549515, fax: 0241-619654.
Taguri
Articolul anterior "Mediul de afaceri așteaptă să se mai dreagă din greșelile făcute în ultimii trei ani"
Articolul următor S-a deschis sesiunea Programului de susținere a internaționalizării firmelor românești

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei