Joi, 04 Iunie 2026

Oltchim intră în insolvență

de Cuget Liber Miercuri, 23 Ianuarie 2013 187 < 1 min citire
Oltchim intră în insolvență
Compania Oltchim (OLT) va intra în insolvență, cererea în acest sens urmând să fie transmisă Tribunalului Vâlcea, a declarat agenției MEDIAFAX ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
Propunerea în acest sens a fost prezentată Guvernului în ședința de astăzi.
Ministrul a precizat că, la ora 16.00, Consiliul de Administrație al companiei se va întruni pentru a adopta o decizie în acest sens.
Cererea de intrare în insolvență a Oltchim va fi transmisă Tribunalului Vâlcea.
Surse oficiale au declarat marți seara, pentru MEDIAFAX, că premierul Victor Ponta a discutat cu oficialii FMI despre situația combinatului Oltchim, iar principala variantă luată în calcul este intrarea companiei în insolvență ca soluție ulterioară pentru privatizarea mai ușoară a societății, proces care să presupună și disponibilizări.
Intrarea în insolvență presupune ca Guvernul să se adreseze tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii și să aștepte decizia judecătorului sindic, au adăugat sursele.
Taguri
Articolul anterior "Banii din taxa de habitat ajung în buzunarele haiducilor abonați la bugetul local"
Articolul următor Spitalul Județean va avea un serviciu social permanent

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei