Panică pe piețele financiare din lume, după startul slab al burselor din China în prima ședință de tranzacțioanre din acest an.
- Publicitate -
Potrivit unui sondaj, efectuat în rândul directorilor de achiziții din companii și publicat luni, activitatea din sectorul industrial s-a contractat în decembrie pentru a zecea lună consecutivă și mai rapid decât în noiembrie, informează B1.ro.
Scăderea de 7% pe bursele chinezești Shanghai și Shenzhen a activat un sistem de protecție introdus pe burse după minicriza de anul trecut.
Astfel, tranzacționarea a fost suspendată și s-a produs o reacție în lanț pe toate marile burse ale lumii.
În Europa, indicele DAX al bursei de la Frankfurt a picat cu 4%.
Afectate au fost și acțiunile companiilor chinezești precum Alibaba și Baidu, cotate pe alte burse, precum cele din SUA
Pe de altă parte, prețul aurului a crescut cu peste 1%, aurul fiind considerat de investitori refugiu în perioadele de criză economică sau financiară.