Duminică, 07 Iunie 2026

Parlamentul European pregăteşte o listă cu antimicrobiene care vor fi interzise

de Madalina PETRESCU Duminică, 12 Septembrie 2021 160 1 min citire
Parlamentul European pregăteşte o listă cu antimicrobiene care vor fi interzise
Într-o postare pe pagina sa de Facebook europarlamentarul Daniel Buda, vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură Rurală din Parlamentul European a transmis că viitorul pieţei cărnii din România se va schimba în curând.
Politica Agricolă Comună (PAC) va oferi sprijin pentru tranziţia spre practicile ecologice astfel încât va fi asigurată securitatea alimentară. Recent în cadrul unei reuniuni eurodeputatul a avut un schimb de replici pe mai multe subiecte cu Stella Kyriakides, comisar european pentru Sănătate, privind campania de vaccinare, noua PAC, rezistența la antimicrobiene, dar nu numai.
„În intervenția pe care am avut-o, am ridicat problema asigurării necesarului de hrană în contextul implementării strategiei „de la furcă la furculiţă”. De asemenea, am atras un semnal de alarmă referitor la durabilitatea fermierilor, în condițiile în care vor opta pentru practicile agricole și vor întâmpina provocări privind producția redusă, dar și prețul mai ridicat la care sunt nevoiți să vândă aceste produse”, a scris vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură din PE. La rândul său, Stella Kyriakides a afirmat că: „În contextul pandemiei, am văzut care a fost efectul asupra lanțului alimentar. Trebuie să creăm un sistem de producție mai durabil care să aducă venituri agricultorilor. Vă solicit sprijinul în legătură cu provocarea privind antimicrobienele. Trebuie să avem curaj să pregătim o listă de antimicrobiene care ar trebui interzisă la animale", a subliniat comisarul european pentru Sănătate. 
Taguri
Articolul anterior Ajutorul de minimis pentru producţie va fi de 70.000 de euro
Articolul următor Încă o funcție de șef din cadrul IPJ Constanța, scoasă la concurs

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei