Duminică, 07 Iunie 2026

Începând din 2012 Pasagerii nemulțumiți de transportul maritim vor putea solicita despăgubiri Măsura va fi luată și pentru transportul cu autobuzul

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 10 Iulie 2010 481 3 min citire
Pasagerii nemulțumiți de transportul maritim vor putea solicita despăgubiri
Parlamentul Europei a decis să acorde mai multe drepturi pasagerilor din transportul maritim. Conform reglementărilor adoptate, începând din 2012, operatorii vor plăti despăgubiri pentru întârzieri și anulări, în caz de accident. De asemenea, vor asigura asistență pentru pasagerii cu dizabilități.
Pasagerii din transportul maritim vor avea mai multe drepturi decât cele prevăzute în prezent în legislația europeană pentru pasagerii din transportul aerian, având în vedere că pentru aceștia din urmă nu sunt prevăzute compensații pentru întârzieri, ci numai în cazul anulării zborurilor.
Toate navele de pasageri care transportă mai mult de 12 persoane vor fi supuse acestor reglementări, cu unele excepții pentru excursii sau tururi de vizitare a obiectivelor turistice.
În cazul în care un serviciu regulat de transport pe apă este anulat sau are o întârziere mai mare de 90 de minute, pasagerii au dreptul de a fi redirecționați (pentru a ajunge la destinație mai repede) sau să le fie rambursat prețul tichetului și să renunțe la călătorie (sau să se poată întoarce în portul inițial de plecare pe cheltuiala companiei de transport).
Aceste reguli nu se aplică în cazul întârzierilor provocate de probleme meteorologice sau din alte cauze care nu pot fi controlate de operator. Pasagerii au de asemenea dreptul de a primi o gustare sau o masă, atunci când este posibil.
În plus, în afara faptului că pasagerii pot alege dacă își continuă călătoria sau nu, ei au dreptul la o rambursare de 25% din prețul tichetului pentru:
- călătoriile prevăzute să dureze până la 4 ore și care au o întârziere la sosire de cel puțin o oră;
- călătoriile prevăzute să dureze între 4 și 8 ore și care au o întârziere la sosire de cel puțin două ore;
- călătoriile prevăzute să dureze între 8 și 24 de ore și care au o întârziere de cel puțin trei ore;
- călătoriile prevăzute să dureze mai mult de 24 de ore și care au o întârziere de cel puțin șase ore.
Dacă întârzierile sunt mai mari decât dublul timpului minim prevăzut, pasagerii au dreptul la rambursarea a 50% din prețul biletului.
Rambursarea trebuie să fie făcută în numerar, dacă pasagerul solicită acest lucru. De asemenea, în cazul în care pasagerii sunt obligați să rămână peste noapte în portul de plecare, vor avea dreptul să le fie rambursate cheltuielile pentru hotel, cu o limită de 80 de euro/noapte (pentru maximum 3 nopți).
Parlamentarii europeni solicită drepturi similare și pentru pasagerii din transportul cu autobuzul și autocarul, dar acestea trebuie încă să fie negociate cu statele membre.
Legislativul comunitar a adoptat, de asemenea, amendamente la o propunere legislativă privind drepturile pasagerilor cu autocarul și autobuzul. Acestea prevăd, printre altele, rambursarea contravalorii biletului sau redirecționare în cazul unei întârzieri la plecare mai mare de 2 ore, ca și despăgubiri de până la 1800 de euro pentru bagajele pierdute sau deteriorate. În caz de deces al unui pasager, survenit într-un accident de autobuz, nu trebuie stabilite limite pentru despăgubirile acordate, susțin deputații europeni. Ei solicită de asemenea asistență gratuită sau despăgubiri în cazul în care defecțiunea autobuzului cauzează întârzieri la destinație. Parlamentarii susțin de asemenea că pasagerii cu dizabilități trebuie să beneficieze de asistență gratuită și în cazul transportului cu autobuzul sau autocarul.
Deputații doresc ca aceste reglementări să se aplice și în cazul transportului regional cu autobuzul, nu numai în cazul celui pe distanțe lungi. Având în vedere că negocierile cu Consiliul Europei nu s-au încheiat, inițierea procedurii de conciliere este probabilă. 
Taguri
Articolul anterior SUA și Rusia au pregătit cel mai mare schimb de spioni
Articolul următor Acțiunea Silozul se lasă cu amenzi, dosare penale și confiscări de mărfuri și mijloace de transport

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei