Cu voie de la primărie, vânzătorii de pepeni au împânzit trotuarele Constanței. Foarte bine! Nu mai trebuie gospodarul să bată drumul până la piață; găsește lubenița și cantalupul la colț de stradă.
- Publicitate -
Teoretic, de pe urma acestui comerț stradal, are toată lumea un gheșeft: cumpărătorul câștigă timp și se alege cu pepeni pe alese; primăria încasează chiria pentru domeniul public; intră ceva bani la bugetul de stat, din TVA, impozit pe venit și impozitul pe profit; precupețul se alege cu un profit frumușel de pe urma vânzării.
În practică, lucrurile stau cu totul altfel. Primul păgubit este cumpărătorul, pentru că nu știe ce cumpără. Precupeții îi vând pepeni grecești ori turcești, mințindu-l că marfa este românească. "Sunt pepeni de la Brăila" - susține vânzătorul, iar când îi spui că la Brăila pepeni nu s-au copt încă, o dă la întors: "Nu știu, domnule! Mie așa mi i-au adus, așa îi dau."
Nu doar proveniența mărfii este problema, ci și greutatea ei. Apa-rent, lucrurile sunt în regulă, căci pepenii sunt cântăriți cu cântarele electronice. Problema este că acestea nu sunt verificate metrologic și sigilate, așa cum prevede legea, și pot prezenta mari abateri… în defavoarea clienților. S-au văzut destule cazuri de cântare măsluite.
Cine trebuie să vegheze la respectarea legii? Atât declararea corectă a provenienței mărfii, cât și starea cântarelor țin de resortul Protecției Consumatorilor (și al Metrologiei, în ultimul caz).
Bugetul statului este și el tras pe sfoară, întrucât precupeții nu sunt dotați cu case de marcat și nu taie bonuri fiscale. Respectivii motivează că nu e nevoie de așa ceva, căci ei sunt producători și sunt scutiți de dări. Au și dovada: o țidulă eliberată de o primărie de prin Oltenia. Întrebi: "Păi, nu spuneați că pepenii ăștia grecești sunt din Brăila? Cum de-i produceți în Oltenia?" Vânzătorul îl ia pe "nu știu" în brațe: "Domnule, eu doar vând. Alții sunt cu afacerea!" Adică cu caimacul de pe urma evaziunii cu pepeni grecești introduși cine știe cum în țară.
