Programul Operațional pentru Pescuit (POP) va fi lansat în luna iunie, cei interesați putând depune imediat proiectele de finanțare.
- Publicitate -
Potrivit oficialilor din Ministerul Agriculturii, acvacultura și procesarea peștelui au prioritate la finanțare, urmând să fie realizate investiții majore pentru creșterea capacității de producție și colectare.
Cea de-a doua axă importantă a POP este cea care vizează dezvoltarea durabilă a zonelor de pescuit și susținerea proiectelor locale, cum ar fi constituirea grupurilor de pescari din Delta Dunării.
Prin intermediul celor cinci axe ale POP, Uniunea Europeană va acorda peste 300 milioane euro, din care 13,3 milioane euro pentru adaptarea flotei de pescuit, 140 milioane euro pentru acvacultură, 40 milioane euro pentru măsuri de interes comun, 100 milioane euro pentru dezvoltarea zonelor pescărești și 14,3 milioane euro pentru asistență tehnică.
În perioada 2007 – 2013, asistența financiară de la UE va fi de aproximativ 230 milioane euro, restul de bani fiind contribuția statului român. Banii vin din Fondul european pentru pescuit (FEP) și vor fi administrați de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA).
Proiectele pe acvacultură vor beneficia de cofinanțare din fonduri europene de 60% din valoarea totală. Evaluarea proiectelor se va face ținând cont de starea financiară a solicitanților, de impactul asupra numărului de salariați și de efectele asupra mediului. Reprezentanții Ministerului Agriculturii susțin că producția din acvacultură va înregistra o creștere de 80%, până în 2013, ca urmare a investițiilor făcute cu banii contractați prin POP. În plus, se estimează și o creștere cu 50% a profitului din ramură. Investițiile eligibile finanțate de UE sunt cele în îmbunătățirea calității produselor de pescuit, echiparea ambarcațiunilor cu mașini de gheață, modernizarea adăposturilor pescărești și a navelor de pescuit.