Pierderi record în industria navală sud-coreeană

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 11 Ianuarie 2016 193
Potrivit agenției de presă "Yonhap", se estimează că primii trei mari constructori de nave ai Coreei de Sud și ai lumii - Hyundai Heavy Industries Co., Samsung Heavy Industries Co. și Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co. - au încheiat anul 2015 cu o pierdere operațională record, de 8 trilioane de woni (6,66 miliarde de dolari). Rezultatul negativ este datorat unui cumul de factori, printre care prelungirea crizei din shipping-ul internațional, cancelarea a numeroase contracte de construcții noi și întârzierea construcției unor facilități off-shore.
Dacă previziunile se confirmă, va fi pentru prima oară când cei trei giganți înregistrează, împreună, pierderi operaționale. Se estimează că pierderile Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering se ridică la 5 trilioane de woni, iar cele ale Hyundai Heavy Industries și Samsung Heavy Industries, la 1,5 trilioane de woni, respectiv, 1,7 trilioane de woni.
In 2014, pierderile lor operaționale combinate au fost de peste 2 trilioane de woni. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei