Duminică, 07 Iunie 2026

Plafonul de 250.000 de franci elvețieni din proiectul privind conversia creditelor, eliminat

de Cuget Liber Luni, 17 Octombrie 2016 222 < 1 min citire
Plafonul de 250.000 de franci elvețieni din proiectul privind conversia creditelor, eliminat
Comisia juridică a Camerei Deputaților a eliminat luni din proiectul legii privind conversia creditelor plafonul de 250.000 de franci elvețieni.
În forma în care a fost modificat proiectul, de prevederile acestei legi beneficiază persoanele fizice care au calitatea de consumator. A fost eliminat, cu unanimitate de voturi, alineatul care spunea că de această lege beneficiază consumatorul ale cărui credite are valoare cumulată de maximum 250.000 de franci elvețieni la momentul semnării contractului de credit, scrie Agerpres.
La propunerea deputatului PSD Ana Birchall s-a votat, tot în unanimitate, ca această conversie să se facă numai prin act adițional, eliminându-se posibilitatea să se realizeze și prin hotărâre judecătorească. Astfel, conversia creditelor în franci elvețieni va avea loc prin act adițional, la cursul de schimb la data încheierii contractului.
Proiectul de lege a fost trimis luni de plen către Comisia juridică.
Votul final se va da marți.
Taguri
Articolul anterior Cupa Mării Negre la ciclism și-a desemnat învingătorii
Articolul următor Luptătoarele de la CS Mangalia, vicecampioane balcanice de juniori

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei