Duminică, 07 Iunie 2026

Portul Constanța își organizează ziua la Krems (Austria)

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 03 Octombrie 2015 259 < 1 min citire
Portul Constanța își organizează ziua la Krems (Austria)
Pe 8 octombrie 2015, în Austria, va avea loc cea de-a zecea ediție a Zilei Portului Constanța la Krems. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA continuă tradiția organizării acestui eveniment, realizat în parteneriat cu portul Mierka Donauhafen Krems.
Manifestarea se va bucura de o participare importantă, susțin organizatorii. Interesul este determinat de tematica abordată în cadrul prezentărilor, dar mai ales de nivelul de reprezentare al companiilor participante.
La aceasta ediție vor participa reprezentanții portului Turkmenbashi din Turkmenistan, ai portului Vukovar din Croația și ai Doe Europe SE din Cehia.
Evenimentul este organizat cu sprijinul companiilor: APM Terminals, Chimpex, Comvex, DB Schenker - Romtrans, Socep și United Shipping Agency.
Obiectivele evenimentului sunt: menținerea și dezvoltarea relațiilor de transport și a schimbului de mărfuri în spațiul Uniunii Europene; identificarea de noi zone de interes în vederea atragerii de noi fluxuri de mărfuri; realizarea de parteneriate cu noi porturi pentru încurajarea deschiderii de noi linii de navigație cu escale în porturile românești, respectiv inițierea de conexiuni multimodale; creșterea interesului pentru un coridor comercial Europa Centrală - Marea Cas-pică, utilizând portul Constanța ca port de tranzit. 
Taguri
Articolul anterior Liviu Dragnea ar fi interesat de funcția de premier
Articolul următor Cum vor parlamentarii să evite fraudele cu tezele de doctorat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei