Cu ocazia Seatrade Cruise Convention, desfășurată în aceste zile la Miami, au fost făcute publice cele mai noi statistici înregistrate în turismul de croazieră mondial, portul Constanța fiind evidențiat ca destinația numărul unu din Marea Neagră, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.
- Publicitate -
Atât din punct de vedere al numărului de pasageri, cât și al numărului de nave de croazieră sosite, portul Constanța s-a clasat pe primul loc în rândul porturilor din Marea Neagră, înaintea porturilor Soci (Federația Rusă) și Trabzon (Turcia).
Conform statisticilor publicate de Seatrade Cruise Convention, portul Constanța a fost tranzitat de 64.861 pasageri, față de 54.226 pasageri în 2013. În anul 2010, numărul pasagerilor sosiți la terminalul de pasageri al portului Constanța era de 21.286.
În 2014, în portul Constanța au fost înregistrate 92 de escale ale navelor de pasageri, cu 33% mai multe decât în anul anterior.
Pentru anul 2015, în Portul Constanța au fost deja anunțate 81 de escale, lista navelor de pasageri fiind în continuă actualizare.
Prima navă din sezonul 2015, "River Aria", va sosi la Constanța pe 24 martie, aceeași navă fluvială urmând să încheie sezonul pe 8 noiembrie. Prima navă maritimă va fi "Prinsendam", anunțată pentru 21 aprilie.
Trebuie precizat faptul că trecerea portului Constanța în poziția de lider pe piața croazierelor de la Marea Neagră are loc în contextul războiului din Ucraina. Navele de pasageri ale Uniunii Europene ocolesc porturile rusești și ucrainene. Pe de altă parte, dacă n-ar fi existat acest conflict, traficul de croazieră din zona Mării Negre ar fi fost mai intens, iar numărul de pasageri veniți la Constanța ar fi și mai mare.