Mieii deja și-au făcut apariția în câteva piețe din Constanța, chiar dacă nu în cantități mari. Prețul lor nu este însă deloc unul pe placul și buzunarele multor cumpărători. Chiar dacă au existat semnale că anul acesta carnea de miel va fi ceva mai scumpă decât anul trecut, având în vedere creșterea prețului la cereale și motorină, totuși depă-șește și cele mai pesimiste așteptări.
- Publicitate -
La sfârșitul lunii februarie, pre-ședintele Asociației Crescătorilor de Ovine din Dobrogea, Dimu Polifronie, spunea că un kilogram de carne de miel va costa undeva la 25 de lei, un preț minim pe care l-ar putea cere crescătorii, dacă vor să nu iasă în pierdere. Kilogramul de miel în carcasă costă însă acum, la Constanța, chiar și 29 de lei, în Piața Griviței, de exemplu. Sunt miei numai buni, așa după cum spun comercianții, nici prea mici, nici prea mari, mulți în jur de 10 kilograme.
În piețe, cel puțin la această oră, cel mai mic preț în cazul mieilor nu foarte mari este de 27 de lei kilogramul, iar dacă vreți pastramă de oaie, atunci trebuie să scoateți din buzunare 25 de lei/kilogram.
Deocamdată constănțenii vin, se uită și pleacă. Prețul nu este deloc pe placul lor, așa că preferă să mai aștepte. Mai este o săptămână și jumătate până la Paști și, speră ei, comercianții vor mai lăsa ceva din preț, măcar pe ultima sută de metri.
Peste 400.000 de miei
Miei sunt din belșug și anul acesta. La nivelul județului Constanța putem vorbi de aproximativ 400.000, însă rămâne de văzut câți dintre aceștia vor fi și sacrificați pentru piața constănțeană.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța (DSVSA) a autorizat opt unități de tăiere, două permanente și șase temporare. Cele din urmă pot desfășura această activitate, potrivit directorului executiv adjunct al DSVSA, dr. Gheorghe Dincă, doar în perioada 1 - 14 aprilie.