Vineri, 05 Iunie 2026

Prioritatea zero a guvernului: absorbția fondurilor comunitare

de Ion TIȚA-CĂLIN Sâmbătă, 10 Ianuarie 2009 227 1 min citire
Guvernul a decis să se înființeze grupului interministerial pentru gestionarea absorbției fondurilor comunitare. Acesta va fi condus nemijlocit de primul-ministru și vicepremier. Noul organism va coordona toate ministerele care au atribuții în absorbția fondurilor comunitare.
România are posibilitatea, în acest moment, să obțină finanțări din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul European de Garantare și Orientare Agricolă, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul pentru Frontierele Externe, Fondul European de Ajustare pentru Globalizare, Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, precum și din Instrumentul Financiar de Orientare pentru Pescuit – a declarat premierul Emil Boc. "Din acest punct de vedere - am făcut o prioritate zero a guvernului - perfecționarea mecanismului de absorbție a fondurilor comunitare și de monitorizare permanentă a acestui demers, astfel încât România să fie capabilă să aducă acești bani, în vederea modernizării țării. Vă vom informa periodic cu privire la stadiul de absorbție, la nivelul fiecărui minister, pe fiecare componentă, dat fiind faptul că, din nefericire, până în momentul de față, România se află într-o stare foarte proastă din perspectiva atragerii fondurilor europene. Nu e timp să ne jeluim prea mult cu ce a fost în trecut. Eu cred că este important să dăm un semnal foarte clar că aceste autorității astăzi sunt competente și știu cum să atragă aceste resurse europene" – a spus primul ministru.
Taguri
Articolul anterior Motorul economiei românești a înghețat
Articolul următor Ordonanța privind cumulul între pensie și salariul de la stat nu se modifică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei