Șantierul Naval "2 Mai" Mangalia, societate în care statul român deține 93,8878% din capitalul social și care, la rândul ei, deține 51% din capitalul companiei Daewoo - Mangalia Heavy Industries, a încheiat anul 2019 cu rezultate financiare în creștere, dar modeste, după cum o demonstrează rapoartele publicate pe site-ul propriu.
- Publicitate -
Veniturile totale au fost de numai 5.308.293 milioane de lei, cu 21,54% mai mari decât în anul 2018, iar profitul brut a crescut cu 157,86%, până la… 46.244 lei.
Compania are un capital total de 26.997.140 lei, iar principala sa activitate constă în administrarea participației de 51% la capitalul social al Damen Shipyards Mangalia, a terenurilor și activelor rămase în patrimoniul său. În plus, mai realizează și unele activități aducătoare de profit (aprovizionare cu materiale consumabile, debitarea tablelor, confecționarea unor repere navale - tubulatură, suporți etc.).
Terenul cu suprafața de 793.274 metri pătrați, aflat în administrarea sa, este închiriat companiei Damen Shipyards Mangalia (fostă DMHI).