Vineri, 05 Iunie 2026

Pulsul economiei

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 16 Martie 2016 217 1 min citire
Pulsul economiei
În luna ianuarie 2016 față de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcții a crescut, ca serie brută, cu 6,7%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut cu 8,8%.
Pe elemente de structură au avut loc creșteri la lucrările de întreținere și reparații curente cu 28,7% și la lucrările de construcții noi cu 1,5%. Lucrările de reparații capitale au scăzut cu 1,2%. Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri astfel: la clădirile rezidențiale, cu 11,4%, la clădirile nerezidențiale, cu 8,2% și la construcțiile inginerești, cu 3,9%. x x x
Cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor a crescut cu 5,5%, în ianuarie 2016 față de aceeași lună din 2015. Evoluția s-a datorat creșterilor înregistrate în activitățile de comunicații (+9,9%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+7,5%) și activitățile de transporturi (+5,3%). Scăderi au înregistrat activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (-6,8%) și activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune, difuzare și transmitere de programe (-6,6%).
x x x
Cifra de afaceri din comerțul en-gros a crescut, în ianuarie 2016 față de aceeași lună din 2015, cu 2,4%, ca serie brută. Evoluția este urmarea creșterii comerțului cu produse alimentare, băuturi și tutun (+11,6%), a comerțului cu ridicata nespecializat (+8,2%), comerțului cu ridicata al echipamentului informatic și de telecomunicații (+7,4%) și comerțului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+2,5%). Scăderi s-au înregistrat la comerțul cu ridicata specializat al altor produse (-8,9%), activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata (-2,3%) și la comerțul cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii (-1,4%). 
Taguri
Articolul anterior Cum voi atrage investitorii la Constanța, dacă aș fi ales primar
Articolul următor Cum se depune cererea privind destinația cotei de 2% din impozitul pe salarii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei