Vineri, 05 Iunie 2026

Pulsul economiei

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 12 Aprilie 2017 120 1 min citire
Pulsul economiei
În primele două luni ale anului 2017, comparativ cu perioada de referință din 2016, producția industrială a fost mai mare cu 5,4% ca serie brută, respectiv cu 5,6%, ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate. Evoluția s-a datorat creșterii producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+5,8%) și a industriei prelucrătoare (+5,7%). Industria extractivă a scăzut cu 3,1%.
x x x
În primele două luni din 2017, comparativ cu perioada de referință din 2016, cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă) a crescut cu 8,7%. Rezultatele s-au datorat creșterii  industriei prelucrătoare (+8,9%) și industriei extractive (+3,7%). Pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri sau înregistrat în sectoarele: industria energetică (+20,2%), industria bunurilor de capital (+15,6%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+7,7%), industria bunurilor de uz curent (+3,3%) și industria bunurilor intermediare (+3,2%).
x x x
Prețurile de consum în luna martie 2017, comparativ cu luna martie 2016, au crescut cu 0,2%. Rata medie a prețurilor de consum, în ultimele 12 luni (aprilie 2016 - martie 2017) față de precedentele 12 luni
(aprilie 2015 - martie 2016), este de minus 0,9%.
x x x
În primele două luni din 2017, comparativ cu perioada de referință din 2016, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în termeni nominali cu 9,2%. Creșteri semnificative s-au înregistrat în industria bunurilor de folosință îndelungată (+19,5%), industria bunurilor intermediare (+14,2%), industria bunurilor de capital (+7,1%) și industria
bunurilor de uz curent (+2,0%).
x x x
În primele două luni din 2017, resursele de energie primară au crescut cu 6,1%. Producția internă a însumat 3.608,9 mii tep, în scădere cu 122,5 mii tep față de aceeași perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 2.194,7 mii tep. 
Taguri
Articolul anterior Leul câștigă împotriva dolarului și monedei europene
Articolul următor UPDATE / TREI EXPLOZII PUTERNICE AU LOVIT AUTOCARUL ECHIPEI DE FOTBAL BORUSSIA DORTMUND. O victimă: jucătorul Marc Bartra. Meciul din Liga Campionilor, amânat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei