Pulsul industriei românești

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 14 August 2020 159
În primul semestru al anului 2020, producția industrială a României a scăzut cu 16,4%, comparativ cu perioada similară din 2019. Declinul este efectul scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: industria prelucrătoare (-18,2%), industria extractivă (-11,1%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-6,8%).
XXX
Cifra de afaceri din industrie a scăzut pe ansamblu cu 14,0%, în primele șase luni din 2020 față de perioada corespunzătoare din 2019. La această involuție au contribuit industria extractivă, a cărei cifră de afaceri s-a diminuat cu 15,2%, și industria prelucrătoare, cu o reducere de 14,0%.
XXX
Pe marile grupe industriale, scăderi ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria energetică (-31,5%), industria bunurilor de capital (-21,2%), industria bunurilor intermediare (-9,0%), industria bunurilor de folosință îndelungată (-6,9%) și industria bunurilor de uz curent (-2,9%).
XXX
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, pe ansamblu, cu 14,1%, în primul semestru din 2020 comparativ cu perioada de referință din 2019. La aceasta a contribuit diminuarea comenzilor înregistrată în: industria bunurilor de capital (-17,4%), industria bunurilor de uz curent (-12,6%) și în industria bunurilor intermediare (-10,4%). Comenzile noi din industria bunurilor de folosință îndelungată au crescut cu 14,3%. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei