Joi, 04 Iunie 2026

Pulsul turismului

de Ion TIȚA-CĂLIN Marţi, 05 Martie 2019 276 2 min citire
Pulsul turismului
În luna ianuarie 2019, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 758,4 mii, în creștere cu 5,0% față de cele din luna ianuarie 2018. Sosirile turiștilor români au reprezentat 81,6%, iar ale celor străini, 18,4%.
x x x
Între turiștii străini, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (73,0% din total turiști străini), iar dintre aceștia 79,5% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.
x x x
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2019 au însumat 1.472,8 mii, în creștere cu 8,2 % față de cele din luna ianuarie 2018.
x x x
Durata medie a șederii în luna ianuarie 2019 a fost de 1,9 zile la turiștii români și de 2,0 la turiștii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna ianuarie 2019 a fost de 23,4% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 1,7 puncte procentuale față de luna ianuarie 2018.
x x x
Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna ianuarie 2019 s-au înregistrat la hoteluri (29,0%), bungalouri (19,5%), vile turistice (18,6%), pensiuni turistice (17,9%), hosteluri (17,2%) și cabane
turistice (16,9%). 
x x x
În luna ianuarie 2019, la punctele de frontieră au fost înregistrate 730,8 mii de sosiri ale vizitatorilor străini în România, în creștere cu 5,1% față de luna ianuarie 2018. Majoritatea vizitatorilor străini
provine din țări situate în Europa (93,5%). Din total, 50,4%
provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Bulgaria (37,4%), Ungaria (23,0%), Italia (8,3%), Germania (6,3%), Polonia (4,9%), Franța
(3,7%) și Regatul Unit (2,7%).
x x x
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna ianuarie 2019 de 1.791,6 mii, în creștere cu 4,6% comparativ cu luna ianuarie 2018. Mijloacele de transport rutier
au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 68,5% din numărul total de plecări.
x x x
Pe județe, în luna ianuarie 2019, numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul București (128,8 mii), Brașov
(119,1 mii), Cluj (34,5 mii) și Constanța (17,1 mii), iar numărul de înnoptări ale turiștilor a înregistrat valori mai mari în Brașov (250,7 mii), Municipiul București (219,2 mii), Cluj (65,5 mii) și Constanța (35,9 mii).
x x x
Cele mai multe sosiri ale turiștilor străini cazați in structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au provenit din Israel (16,8 mii), Italia ( 14,7 mii), Germania ( 13,8 mii), Franța (9,1 mii) și S.U.A. (8,5 mii).
Taguri
Articolul anterior Leul câștigă la euro, dar pierde la dolar și francul elvețian
Articolul următor Parlamentul European, noi estimări privind viitoarea sa componență

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei