De-a lungul anilor, prin negocieri colective, durata concediilor de odihnă din Șantierul Naval Constanța a crescut până la 31 de zile lucrătoare, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Dede Perodin liderul Sindicatului Liber al Navaliștilor. Administrația a propus reducerea voluntară a perioadei de concediu, măsură cu care partenerul social este de acord.
- Publicitate -
Concediile lucrătorilor cu vechimea de până la 10 ani în muncă ar urma să fie de 22 zile, iar ale celor cu o vechime mai mare, de 24 zile. Cei ce acceptă propunerea administrației vor fi răsplătiți printr-o creștere mai mare a salariilor, spune liderul sindical. Astfel, la intrarea în vigoare a noului contract colectiv de muncă, cei ce vor concedii lungi vor primi o majorare a salariilor de numai 250 lei. În schimb, cei care aleg concediile mai scurte, vor primi 300 lei în plus la salariu. Liderul sindicatului susține că, în prezent, circa 60% dintre SNC-iști optează pentru reducerea duratei concediilor în schimbul banilor.
Măsura este dictată de necesitatea creșterii productivității muncii, pe de o parte, și de criza forței de muncă, pe de alta. Reducerea propusă este rezonabilă, ea se situează în limitele legii și nu afectează refacerea capacității de lucru a angajaților, afirmă Perodin.
SNC nu este singura companie din portul Constanța care a apelat la această soluție.